Avem timp?

Mi se pare ca incetam uneori sa ne mai acordam timp. Mi se pare ca intram intr-o goana din care nu mai reusim sa iesim nicidecum. Si facem asta ca sa fugim de gandurile noastre care ne sperie, care sa ne fac sa plangem, care ne fac sa fim cu adevarat sinceri cu noi insine. Cred ca am pierdut atat de tare ideea de leneveala... de comtemplare... Nu de alta, dar daca suntem mereu pe fuga, mereu scriem, facem, vorbim despre ceva sau cu cineva, esecurile nu le mai resimtim atat de tare, iar noi parem niste oameni minunati ca facem atatea lucruri, nu conteaza ca 3 din 4 le facem gresit. Noi le-am bifat! Pe mine ma oboseste foarte tare stilul asta "de a bifa". Imi place sa ma bucur de orice moment, sa raman intr-o anumita stare atat cat e necesar sa-i cuprind sensul. Ma enerveaza eterna graba, eternul "hai mai repede!", eterna fuga sa ajung la timp si oricum intarzii de fiecare data. Ma enerveaza sa nu mai am timp sa-mi sorb cafeaua, sa ma intalnesc cu prietenii cu restrictii de timp, sa zic mereu la telefon "trebuie sa ajung undeva" si sa fug ca un cal de curse. Vreau sa citesc o carte pana ma plictisesc. Vreau sa ma plimb pana am impresia ca nu ma mai tin picioarele. Vreau sa stau undeva sus si sa privesc un oras mare si forfota din el. Si eu sa rad :). Vreau sa stau cu picioarele in nisip pana adorm si sa aud valurile marii, pana nu mai reusesc sa disting sunetele care ma inconjoara.

Vreau sa nu ne mai grabim. Vreau sa uitam de noi. Si as vrea sa vad la mai multi din jurul meu starea asta.

Cateva cuvinte despre CSR

La invitatia lui Dragos Dehelean, am ales sa particip si eu la Bilantul Responsabilitatii Sociale in 2010 si sa raspund la cateva intrebari. Asadar, sa incepem:

1. Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?

Recunosc, cand am citit prima data intrebarea, mi-au venit multe exemple in minte, insa am ales sa evit sa le numesc pe cele mai cunoscute si promovate. Motivul pentru care fac acest lucru vine din dorinta de a aduce in prim plan si campanii de care s-a auzit mai putin. Prin urmare, prima companie ale carei demersuri in domeniul responsabilitatii sociale le apreciez, este Grupul Rompetrol. In 2009 au lansat programul anual "Impreuna pentru fiecare", orientat catre doua domenii: sanatate si protectia mediului. In 2010 Grupul a alocat un buget total de 300.000 USD pentru finantarile acordate in program si a ales sa sponsorizeze 20 de proiecte - mici, insa extrem de utile pentru comunitatile care au beneficiat de ajutor.

O a doua companie pe care am apreciat-o in 2010 este Vel Pitar, care a extins campania sociala "Imparte! E mai mult decat o felie de paine!" la un intreg proiect, "Imparte.ro!". Astfel, de la donarea unei felii de paine la fiecare cod inregistrat de pe ambalajul unei paini din gama French Toast, Vel Pitar a ajuns sa creeze o platforma cu scop caritabil, bazata pe voluntariat.

Pe locul trei as vrea sa plasez URSUS, care a lansat in 2010 programul "Despre alcool", prin care incurajeaza oamenii sa ia decizii informate despre alcool. De apreciat sunt campaniile pe care le-au realizat sau sprijinit: "Afla-ti echilibrul!", "Leadership School - Leadership Academy", "Student Film Weekend", scopul acestora fiind de a comunica riscurile si avantajele consumului de alcool si de a descuraja consumul iresponsabil de alcool.

2. In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?

In ciuda greutatilor economice intampinate in anul 2010, foarte multe companii mari au desfasurat proiecte de responsabilizare sociala, rezultatele implicarii lor putand fi vazute in toate domeniile: social, educatie, sport, mediu, cultura. Ramane insa intrebarea cate dintre companii au ales sa se implice pentru ca au inteles necesitatea activitatilor de acest gen in societatea romaneasca si cate au facut-o pentru a castiga notorietate in randul poporului roman?

3. Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?

Mi-as dori in primul rand sa incerce mai mult sa ajute comunitati mici, carora le lipsesc cu desavarsire resursele (asa cum fac Grupul Rompetrol, Habitat for Humanity). In al doilea rand, consider ca este esentiala o mai buna promovare a proiectelor, avand in vedere ca sunt situatii in care doar beneficiarii directi cunosc activitatea si sprijinul pe care anumite companii il ofera. Pe urma, o implicare mai mare a comunitatilor carora se adreseaza proiectele atat in procesul de organizare, cat si in cel de executare, mi s-ar parea favorabila pentru a reusi cu adevarat sa responsabilizeze social oamenii. Nu in ultimul rand, as aprecia sa vad campanii ce implica mai mult copiii si tinerii. Consider ca este necesar ca acestia sa inteleaga de mici rolul responsabilizarii sociale si faptul ca pot ajuta oricand si pot contribui la binele comunitatii in care cresc.

4. Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?

Consider ca modalitatea de a stimula companiile sa fie mai responsabile este sa le demonstrezi ca sunt cauze care au nevoie de sprijinul si ajutorul lor. In acest sens, cred ca este de datoria fiecaruia sa incerce macar sa aduca in atentia publicului situatiile unde se impun campanii de responsabilizare sociala, fie printr-o postare pe blog, fie prin inscrierea unui proiect pe un site, fie prin orice alta modalitate care le este la indemana.

Eliberarea....

M-am luptat luni de zile cu indoiala ca am distrus ceva frumos si real... Am purtat luni de zile povara esecului. M-am invinovatit si blamat de parca distrusesem o armata de suflete. Si de fapt, singurul suflet pe care il chinuiam si il minteam era al meu. Ca sa gasesc raspunsurile la intrebarile care ma chinuiau la fiecare pas pe care il faceam, am hotarat sa mai acord o sansa. Cu rabdare, calm, vointa. Primele doua imi lipsesc cu desavarsire si totusi am gasit in mine niste urme si le-am folosit la capacitate maxima, pana la epuizare. Am crezut cu toata fiinta si m-am dedicat in asa masura incat am uitat de mine. Pana cand a venit un moment... esential. Momentul in care mi-am dat seama, in care am inteles si nu am mai avut nevoie de versiunea partii celeilalte, pentru ca stiam ce o sa-mi raspunda. In momentul ala m-am eliberat, mi-am luat sufletul si am plecat cu el. In miile de bucatele in care s-a faramitat de-a lungul timpului, insa cu acceptarea. Cu mine... regasita in mine si in esenta mea. Fara negrete, fara intrebari, fara motive si fara suspiciuni. Am zambit cu drag si caldura la tot ce-a fost in trecut, am inteles ca acolo va ramane si am privit catre alte zari... De fapt, am privit in mine si mi-am multumit ca mi-am fost mereu alaturi, ca am avut mereu forta sa inteleg, sa iert, sa accept. Si o sa-mi fiu vesnic recunoscatoare pentru asta :)Si o sa merg alaturi de mine mereu......

Se zice ca e bine sa fii puternic...

... insa eu nu sunt convinsa. Mi se pare ca puterea te face putin inuman. Nu mai ai acea tendinta de a fi intelegator, de a fi putin melodramatic, de a-ti pune sentimentele pe tava... din contra.. ai obiceiul sa tai in carne si oase, nu mai poti fi empatic cu cei din jurul tau, nu poti sa comunici cum trebuie. Anul trecut am fost slaba o lunga perioada de timp... Insa comunicam din plin. Anul asta, un eveniment pe care l-am asteptat foarte multa vreme, m-a facut sa devin puternica. Si automat, oarecum indiferenta fata de ceea ce se intampla in jurul meu. Sunt superficiala! Pur si simplu. Am momente cand sunt intr-atat de superficiala si nepasatoare, incat nu ma suport nici eu pe mine. Prin urmare, mi-am dat seama ca nu e bine ca unii oameni sa detina puterea, pentru ca devin aroganti. Si nu ma refer neaparat la putere financiara, ci pur si simplu la siguranta. La inexistenta fricii. La sentimentul ala ca orice am face, cineva e langa noi... Asa ca, e bine sau rau sa fii puternic?

p.s. se vede ce superficiala sunt in acest moment din ordinarul meu post...

Avem relatii sau sentimente?

Mi se pare ca am ajuns sa fim atat de preocupati sa ne definim relatiile pe care le avem cu cei din jurul nostru, incat am uitat sa clarificam sentimentele pe care le nutrim pentru acestia.

Cred ca suntem atat de prinsi in a ne pune statusuri pe retelele sociale daca suntem sau nu cu cineva si in a declara in club cand incearca cineva sa ne agate ca "am iubit/a", incat nu mai punem pret pe ceea ce simtim cu adevarat. Nu conteaza ca sentimentele dintre doi oameni aproape au disparut, important e ca noi avem pe cineva. Cineva care, pana la urma, poate nici nu vrea sa fie cu noi.

Cred ca suntem atat de dornici sa nu ramanem singuri, incat ratam toate semnalele alea cand sentimentele se schimba si pe urma facem gesturi disperate ca cel de langa noi sa nu ne paraseasca. Desi pana atunci nu prea ne-a preocupat cat de profunde sau superficiale mai sunt sentimentele dintre noi.

Pana mai ieri eram disperata, la propriu, sa imi definesc foarte bine relatiile cu toti care ma inconjoara. Acum, insa, am un moment cand mi-as dori ca viata, alegerile, faptele mele sa fie conduse de sentimente, nu de relatii. Mi-as dori ca atunci cand aleg sa fac un gest sau un cadou deosebit, sa o fac pentru ca stiu ca i-ar aduce bucurie unei persoane din viata mea, nu pentru ca e Craciun sau ziua ei. Si as vrea ca mai multi oameni sa-si defineasca actiunile in functie de ceea ce simt, nu de ceea ce le indica regulile societatii. Personal, vreau sa ma opresc cateva minute din orice si sa ma gandesc la toate persoanele din viata mea pe care le iubesc sau apreciez macar. Si sa nu ma preocupe faptul ca nu stiu daca anumiti oameni imi sunt "prieteni" sau "colegi", ci pur si simplu sa ma gandesc ce am invatat de la fiecare si ce ma leaga de fiecare. Si promit ca data viitoare cand o sa ma intrebe un tip in club daca am prieten, o sa-i raspund "Nu. Am sentimente pentru cineva" sa vad cum reactioneaza :).

Cum sa diferentiezi reprezentantii diverselor domenii de activitate?

Nu mai stiu in ce moment, in una din zilele trecute, m-a lovit revelatia...
- IT-istii sunt de cele mai multe ori niste tocilari, cu ochelari si haine largi, iar cand se intalnesc vorbesc numai de gadgeturi si ultimele jocuri;
- fotografii sunt tipii dragutzi, singuratici, cu niste aparate imense atarnang de gat, care se plimba agale printre oameni si de obicei isi zambesc cu toata lumea;
- oamenii din show-bizz, adica tot ce tine de reviste glamour si chiar televiziune, sunt de cele mai multe ori imbracati care de care mai interesant si atragator, de parca defileaza pe podium la fiecare eveniment;
- oamenii din comunicare sunt cei simpli oarecum, care socializeza intruna!!! si care vorbesc de social media si ultimele campanii de la tv si cine le-a facut, iar de cele mai multe ori la astfel de evenimente cu siguranta vei vedea macar o gasca de fete care sta in jurul tip cu zambetul larg pe buze si-i sorb toate cuvintele de parca este un Guru in ale comunicarii;
- un capitol interesant sunt si oamenii care lucreaza in banci! astia sunt fantastici! imbracati mereu la patru ace, mi se pare ca au povestile cele mai interesante de zis, pentru ca ei chiar ajung sa cunoasca tot felul de oameni si cred ca se distreaza copios pe seama lor :))

Voi din ce categorie faceti parte?

Desenele animate sunt pentru adulti?

Am doua nepotele. Gemene, dar nu identice. In urma cu o luna au facut doi anisori si sunt absolut dementiale. Weekendul acesta am fost acasa si bineinteles, am petrecut majoritatea timpului cu ele. Sofi si Tisu, cum le spunem noi, numesc "amate" desenele animate. Si ca orice copil mic, si gazelor le plac sa vizioneze desene animate. Nu cred ca inteleg ele tot ce se intampla, insa sunt fascinate de toate animalutele care apar pe acolo si se bucura cand recunosc cate unul. Eh, ideea e ca am incercat sa le caut niste desene "domestice" sa zic asa. Fara impuscaturi, razboaie, sabii, bombe si alte acte violente. Nu am gasit. Cred ca mai non-violente sunt serialele pe care le vizionez eu, gen "Friends". Si mi-am dat seama ca e o situatie trista. Ca sa nu mai zic ca cele care sunt oarecum normale, sunt in engleza si au un fir epic de trebuie pana si eu sa-mi concentrez total atentia asupra lor pentru a intelege despre ce e vorba. De unde si intrebarea: desenele animate sunt pentru adulti sau copii? Serios acum. Unde sunt desenele alea simple, scurte, cu floricele pe campii si Popeye, care triumfa mereu? Unde e inocenta si simplitatea promovata de desenele animate? Unde e rasul nevinovat si sincer? Unde e copilaria aceea de cand eram eu copil?

Se pare ca idealismul se intoarce impotriva mea

In ultima perioada, mai exact ultimii 2-3 ani, am avut obiceiul sa fiu foarte hotarata cand iau o decizie, sa nu mai intorc privirea inapoi, orice s-ar fi intamplat, sa fiu de neinduplecat. Deciziile astea ferme mi-au adus apreciere incredibila din partea prietenilor mei. Niciodata nu am inteles de ce. Si mai ales, nu am inteles de ce m-au sprijinit la fel de puternic cand la fel de ferm am alungat undeva in spatiu deciziile luate in urma cu un an jumatate si le-am incalcat in cel mai barbar mod posibil. Ma rog, nu analizez acum atitudinea prietenilor mei, ci pe a mea.

Se pare ca viata m-a purtat in ultima perioada printre atatea experiente si intamplari de parca vrea sa-mi demonstreze ceva. De fapt, sigur e un scop in toate astea. Numai ca eu nu m-am prins inca. Si am revenit in cercul vicios pe care l-am parasit extrem de convinsa in urma cu aproape 2 ani, fara a-mi pasa ca rup sufletul cuiva. Am revenit stinghera si cred ca pe o parte hotarata sa recuperez ceva ce am constientizat undeva pe drum ca am pierdut. Sau ca de fapt, e de negasit...

Ma bate idealismul asta de nu ma vad. Ma tavaleste prin norii cei mai intunecati ai constiintei si prin sangele cel mai patat a doua suflete indurerete. Carora le e cel mai frica sa sufere iar. Carora le e frica de reactia sau nereactia celuilalt. Si atunci prefera sa astepte. Pana cand idealismul din mine ne va da iar cu capul de toti peretii si ne va frange inimile cu principii si valori ce nu pot fi atinse in nici un timp sau spatiu... Pana cand idealismul din mine si nehotararea din el ne va omori...

Ce am invatat in patru ani de facultate si as fi preferat sa stiu inainte

Mai bine zis, trei ani de facultate si unul de master. Am invatat multe cu siguranta, atat pe plan personal, cat si profesional. Am invatat singura si pe pielea si nervii. Poate prea multe. Si sigur ar fi fost mai usor daca mi-ar fi spus cineva de la bun inceput macar o parte din ele. Dar asta a fost situatia... Asa ca... incep:

- Toamna se numara bobocii. Nu numai la scoala, liceu sau facultate, ci si in asociatiile studentesti. Si este extrem de folositor sa va implicati in acestea inca de la inceput. Invatati o multime de lucruri, cunoasteti multe persoane, va dezvoltati personal si profesional. Si da bine tare pe CV. Eu nu am facut-o si regret amarnic. Incerc acum, dar am cam pierdut valul... Si tot la inceputul toamnei aveti ocazia sa faceti acest lucru. Pentru ca majoritatea asociatilor studentesti organizeaza la inceputul lunii octombrie recrutarile. Pe urma totul tine de noroc.

- Nu va agitati prea devreme. De atatea ori am plans si m-am stresat imediat ce am vazut listele cu admiterea la facultate sau master, fara sa astept macar putin. Si tot de atatea ori, am ajuns de la buget la taxa, de la respinsi la admisi, dintre ultimii pe liste intre primii. Aveti rabdare, totul se rezolva si mereu se gasesc solutii. Trebuie sa-ti pastrezi calmul in secundele alea 3 in care iti vezi numele ultimul pe lista sau nu-l vezi deloc. De cele mai multe ori, lucrurile se asaza rapid.

- Nu puneti la suflet nota mai mica la un examen decat a colegului care a copiat de la voi. Eu mereu m-am stresat pe chestia asta si nu mi-a folosit la absolut nimic. La sfarsit, cand se trage linie, se vede cine e mai bun. Eu am avut marea surpriza astazi sa ma uit pe diploma de licenta si sa constat ca am fost a 21-a din cei 366 de studenti care au absolvit facultatea in acelasi timp cu mine. In conditiile in care la inceput am fost 1000 de studenti inscrisi in an. Si in plus, eu mereu consideram ca sunt mediocra la invatatura. Rezultatele mi-au demonstrat putin contrariul :).

- Priviti mereu imaginea de ansamblu. Cand luati o nota mica, cand sunteti respinsi la un interviu, cand nu stiti sa rezolvati un subiect la un examen. Uitati-va putin in jur, e posibil ca ceilalti sa fie intr-o situatie mai grava decat voi.

- Daca sunteti respinsi la un interviu, nu fiti fatalisti. Nu inseamna mereu ca nu sunteti indeajuns de buni (plecam de la premisa ca aplicati pentru un job / internship / pozitie de voluntariat la nivelul vostru de pregatire si cunostinte). Poate pur si simplu nu va potriviti cu profilul angajatorului (generally speaking) sau nu ati stiut sa va vindeti cum trebuie sau nu ati aratat ceea ce vroiau ceilalti sa vada. De obicei insa, ce-i al vostru e pus deoparte. Universul contribuie cu adevarat atunci cand trebuie sa fiti parte din ceva. Asa ca, daca nu s-a intamplat, poate e mai bine. Cu siguranta va potriviti undeva, asa ca incercati in continuare. Variante sunt infinite.

- Asa cum se intampla adesea sa simtiti ca va sabotati singuri, ca mergeti la un interviu si nu va identificati prea bine cu ceea ce ziceti (mi s-a intamplat recent), la fel de des se poate intampla sa aveti un noroc chior. Sa va gasiti un job invidiat de toata lumea si nici voi sa nu stiti cum s-a intamplat. Bucurati-va de aceste momente, nu reflectati prea mult! Nu se ivesc la tot pasul :).

- E bine sa respectati deadline-urile care vi se dau. La proiectele de la scoala, la aplicatiile pentru un job sau un internship. De obicei, lucrurile acestea spun multe despre voi.

- Poti sa fii bun si sa nu fii apreciat. Schimba ceva, cel mai probabil nu esti in locul in care trebuie!

- Si cel mai important. In piata actuala de la noi din tara, nu este esential sa fii absolvent cu zece pe linie. Conteaza si ce activitati extra curiculare ai desfasurat. Asa ca implicati-va mereu! Faceti voluntariat, internship, mergeti in vacante cu programe work and travel. Orice! Descoperiti-va, dezvoltati-va si incercati sa fiti mai buni! Mereu, fara incetare!

In speranta ca macar o persoana va citi aceste randuri si se va stresa mai putin cand ia o nota mica sau ca voi reusi sa aduc zambetul pe buzele unui prieten, inchei aici pledoaria. :)

Get a better you!

Crina "Coco" Popescu, erou la doar 15 ani

Cred ca nu este o noutate ca apreciez extraordinar de tare oamenii care fac performante in sport. Mi se pare formidabil sa iti dedici mare parte din viata pentru a cuceri recorduri, pentru a deveni de neinvins, pentru a castiga o competitie. Ei bine, Crina Coco Popescu cucereste muntii. La doar 15 ani, este la un pas de a deveni cea mai tanara alpinista din lume care termina circuitul ”Volcanic Seven Summits” .

Pe Coco am cunoscut-o la conferinta Women on Web, saptamana trecuta si a fost singura persoana care a cucerit toata audienta, fara nici o exceptie. In cadrul conferintei, adolescenta ne-a vorbit despre pasiunea si performantele ei pur si simplu uimitoare la aceasta varsta.

Coco Popescu se pregătește pentru expeditia “Antarctica 2010 - 2011” care va avea loc in perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011. Obiectivul lui Coco este escaladarea muntilor Sidley si Vinson – cel mai inalt vulcan, respectiv cel mai inalt varf din Antarctica. La intoarcerea din expeditie Coco va fi prima alpinista din lume care a terminat circutul Volcanic Seven Summits – cei mai inalti vulcani de pe cele 7 continente. De asemenea, ascensiunea pe Mount Vinson reprezinta pentru Coco atingerea celui de-al saselea varf din circuitul Seven Summits – cele mai inalte varfuri de pe cele 7 continente. Totodata, ea va fi cea mai tanara alpinista din lume care urca acest varf.

Insa pentru a-si indeplini visul, Coco mai are nevoie de 29.000 de euro din totalul de 70.000 necesari pentru expeditia ”Antarctica 2010 - 2011”, bani ce reprezinta o parte din taxa de expeditie, precum si cheltuieli de transport, cazare, asigurare si masa. Organizatorii expeditiei, 7SUMMITS Club din Rusia au fost ingaduitori cu Coco si au decalat calendarul platilor in cazul ei. Astfel, Coco trebuie sa faca rost de 29.000 de euro pana pe 20 noiembrie 2010.

Coco a multumit public celor care o sustin: ”Le multumesc mult tuturor celor care mi-au fost si-mi sunt alaturi si au făcut posibil sa strangem peste jumatate din suma pana acum. Stiu ca efortul de a strange banii este la fel de mare ca efortul pe care-l depun eu la antrenamente si sunt constienta ca fara ajutorul lor n-as putea reusi. Am primit multe mesaje de sustinere si multe incurajari si simt acum ca expeditia n-o fac doar pentru mine sau Romania, ca pana acum, ci pentru toti cei care, intr-un fel sau altul, m-au susținut. Nu pot decat sa va promit tuturor ca, daca reusesc sa ajung in Antarctica, nu voi face pe nimeni sa regrete ajutorul pe care mi l-a dat”, a spus ea.

Tot ce ii doresc eu lui Coco este sa reuseasca sa ajunga "cel mai sus"!

Pentru a sustine plecarea lui Coco in expeditie, doritorii pot dona in conturile deschise de Clubul Montan Altitudine:

Cont RON: RO62 RNCB 0058 0987 5236 0001

Cont EURO: RO35 RNCB 0058 0987 5236 0002

Cont USD: RO08 RNCB 0058 0987 5236 0003

BCR RASNOV; cod BIC/SWIFT: RNCBROBU; Adresa: Piata Unirii nr.10, RASNOV, cod 505400, jud. Brasov.

M-am saturat de comentatori!

A se intelege prin "comentatori" cei care stau pe margine si comenteaza la tot ce se intampla, creeaza sau infaptuieste in jurul lor.
Nu mai suport sa mai aud un cuvant de la cei care nu s-au implicat in viata lor intr-un proiect ca si voluntari, care nu au scris in viata lor o stire, un articol, o analiza, un comunicat, care nu au trimis o data un mail unei persoane publice. Nu mai suport oamenii care stiu doar sa zica ce fac rau altii in situatia in care ei nu fac nimic. Nu mai vreau sa aud o critica la adresa unei actiuni de orice fel ar fi ea de la persoanele care au stat si au vazut la televizor despre ce e vorba. Pur si simplu refuz sa mai ascult aceste persoane care nu s-au implicat niciodata, care nu stiu cat efort presupune sa faci ceva, sa construiesti, sa faci niste oameni sa creada in tine... Cred ca merg pana acolo incat sa refuz sa-i mai las astfel de persoane in jurul meu. Da, asta o sa fac, m-am hotarat. De acum, o sa impart aerul doar cu oameni care "joaca", nu "comentatori! :)

Cresc!

Ma vad cu ochii mei si prin ochii mei. Si vad ca eu cresc. :) In sensul ca invat lucruri noi, multe, ma prind singura de unele chestii si economisesc enorm de mult timp si energie (motiv pentru care acum mai sunt in stare sa scriu pe blog). Ma bucura foarte tare aceasta evolutie a mea si sper sa nu se opreasca aici. Tot ce imi doresc e sa reusesc sa ma tin de tot ceea ce fac acum, sa nu fiu nevoita sa renunt din cauza lipsei de timp. Si mai am un proiect tare drag mie care momentan e in stand by. Dar il port in minte si in suflet, cu litere bolduite. Il fac si pe ala! Trebuie! Le fac pe toate :D

si cand zici gata, atunci vine!

so... avem eveniment, facem interviu? facem. bag research, scriu intrebarile, le dau la corectat. totu' ok, facem planul de bataie. ajungem, prea tarziu, ramane sa rezolvam dupa concert. stam cu ochii in patru sa nu ratam momentul, dar nu iese... deja ne plimbam ca niste lei in cusca... mai dam o tura sa vedem cum stau lucrurile... nimic... ok, renuntam... asta e... trimitem pe mail. intr-un final, apare, fugim dupa. "Ne dati un interviu? / hai la bulgari! / aaaaa, ok :)" in mintea mea... cine dracu sunt bulgarii??? nu conteaza, iesim afara, luam interviul langa masina. s-au dus naibii si intrebarile si tot. imi zice ca sunt incepatatoare (da, o stim cu totii :)) da-le naibii de intrebari! fii spontan, ca asta e secretu. e ok... si atunci cand te astepti mai putin, atunci se intampla lucrurile. data viitoare, promit ca merg total nepregatita. pana la urma, de ce sa ma iau atata in serios? :)

Brasov

Duminica trecuta am facut un mic trip pana la Brasov, ca sa cunosc o persoana deosebita. Nu o sa-i divulg identitatea, insa pentru cineva drag mie inseamna mult tare. Din pacate, am uitat sa pun poze cu unul din orasele mele preferate din tara, asa ca imi iau revansa acum.

Enjoy the view!






later edit: mi se pare mie sau chiar fac poze din ce in ce mai reusite? :D

Bicicleta MEA rosie

Am castigat-o la turul ciclist in jurul Casei Poporului organizat de Coca Cola si am avut numai peripetii cu ea. M-am simtit foarte bine in timp ce am pedalat: libera si puternica si dornica de viteza si adrenalina. Asta cat am pedalat la tur, timp de 20 de minute. Pe urma am mai pedalat 50 de minute pana acasa si simteam existenta fiecarui muschi din corp si multa, multa durere:)) Si ca totul sa fie minunat pana la capat am ajuns acasa si nu reuseam sa o urc in lift, asa ca am urcat 5 etaje. Dar aveam bicicleta mea rosie. Intr-un final, am mai incercat o data sa o bag in lift si am si reusit. Am ajuns acasa epuizata, insa cu amintirea unei seri frumoase si a unei cauze in care cred cu tarie. Si cu un dar pe masura.

O sa pun si cateva poze.
















Va doresc o zi racoroasa!

August Rush

Ieri am vazut filmul August Rush. Nu-mi place sa fac recenzii la filme, pentru ca, in viziunea mea, un film e cu atat mai bun cu cat ma sensibileaza mai tare. Filmul este putin idealist, cu siguranta, dar genul asta de filme ma face pe mine sa le tin minte si sa realizez multe lucuri. Per total, filmul mi s-a parut unul foarte puternic si bine realizat.

Vi-l recomand.

Si eu pedalez la bicicleta rosie

Sambata, 17 iulie 2010, incepand cu ora 20.00 Primaria Municipiului Bucuresti in parteneriat cu Coca-Cola si Asociatia Green Revolution, organizeaza turul ciclist in jurul Casei Poporului. Este o initiativa ce sprijina miscarea si incearca sa ii convinga pe cetateni sa foloseasca bicicleta ca mijloc de transport.
Eu am castigat propria mea bicicleta rosie si astazi merg sa fac turul ciclist.
Voi pune poze cu bicla mai pe seara!

Pana atunci, spor la pedalat!:P

this is what i'm talking about....

Momentul meu preferat de la Campiontul Mondial de Fotbal 2010:

Enjoy!

Vacanta...

Incepand de maine intru in vacanta pentru o saptamana. De fapt, cred ca sunt 10 zile cu tot cu weekendurile. E prima parte a concediului din aceasta vara si astept perioada asta de relaxare cu sufletul la gura. Avand in vedere ca plec acasa, la Bacau :D, nu voi fi prea activa pe blog. Poate chiar voi lipsi cu desavarsire. Vreau sa lipsesc putin din ceea ce inseamna viata mea in Bucuresti. As vrea sa vad ceva frumos... Poate reusesc sa fac o mica excursie. Daca nu, macar sa fie o perioada de relaxare totala. Ce-mi place cand merg acasa, sa ma cocoloseasca ai mei. hihi.

Va urez un weekend palpitant si o saptamana frumoasa!

National Geographic Photos

Pe langa faptul ca iubesc revista National Geographic si o achizitionez in fiecare luna si citesc pagina cu pagina, ma fascineaza de-a dreptul fotografiile de la categoria Photo of the Day de pe site-ul mama al revistei.

Camp de orez in China

Podul Rialto - Venetia

Moscheea Istiqlal - Jakarta

Pescuit