mi-am dat seama cât de dependentă sunt de cafea în drumul spre mare de 1 mai. am dormit doar câteva ore cu o noapte înainte și la vreo 3 ore de când eram trează, am întrat în transă. nu puteam să mă concentrez, eram mai mult adormită decât trează, aș fi vrut o cafea cu orice preț. cafea care a venit mult prea târziu în ziua aceea pentru mine și pe care am căutat-o cu disperare. și când m-a întreabat cineva pe plajă de unde am luat-o, m-am simțit mai bine că nu sunt singura vicioasă...
apoi m-am bucurat de mare. mereu când văd marea, simt o emoție puternică. efectiv inima începe să-mi bată mai tare în piept și pentru câteva secunde sunt mută în fața imensității de apă. este a doua oară când văd marea anul acesta. am mai văzut-o odată in ianuarie, în Italia. altă mare, alt context, însă mereu aceeși senzație. mă simt mică în fața mării și efemeră. dar mă încântă foarte tare. ador marea pentru că se întâmplă ca de fiecare dată când ajung acolo să mă simt cu adevărat liberă. la mare sunt fericită, sunt entuziasmată, sunt necunoscută, sunt imprevizibilă, sunt nebună. posibil ca nebunia mea să fie motivul pentru care mi se întâmplă mereu ceea ce îmi doresc. așa cum spuneam postul trecut, când vorbeam despre Andreea, mi-ar plăcea să cunosc și un străin care a imigrat în România. și s-a întâmplat =)) am cunoscut niște spanioli. pornind de la o glumă, să facem poze cu oameni pe stradă, am dat peste acești tipi care erau din Toledo, Spania și care acum locuiesc în Târgoviște. nu știu mai multe despre ei, însă am numărul de telefon, așa că va ține doar de mine să aflu restul detaliilor care mă interesau.
un weekend ciudat... încă nu am avut timp să trec prin firul rațiunii toate evenimentele și să le înțeleg sensul sau măcar să mi le reamintesc. e ciudat cum se întâmplă uneori să ai 24 de ore mai pline de evenimente și întâmplări decât o săptămână sau poate chiar o lună întreagă. e ciudat cum la mare, în câteva minute pot să agăț un tip, lucru care poate nu mi se întâmplă într-o noapte întregă în club. e ciudat cum nu mai vorbești cu anumiți prieteni 3 luni și te întâlnești cu ei pur întâmplător în microbuzul către Constanța și dintr-o singură privire vă iertați unii pe alții pentru că ultima dată ați plecat certați. și mai ciudat și frumos e 1 mai la mare. e o sărbătoare a studenților parcă. e o ocazie de a-ți depăși limitele, de a te bucura de soare și apă rece ca gheața. de 1 mai nici marea nu e murdară de alge sau gunoaie și nici nu e timp să te obsedeze mizeria și aglomerația din jur. parcă ești tu în lumea ta. și nu, nu eram beată. e o cursă contra cronometru pentru că e doar o zi. iar anul ăsta a fost o zi superbă, plină de râsete, voie bună, chef de viață, insolație, soare, limbi străine, cafea sau lipsa ei, muzică veche și mici la grătar... și multe altele...
p.s. am observat că am tendința să enumăr mereu...:P