Cat de mult idealism intr-o singura persoana?

Cat de mult se poate... Cred ca e o leapsa neoficiala intre mine si Andreea.... Mereu ne dam idei una alteia despre ce sa scriem... Nu in sensul ca furam ideile....doar ca de multe ori s-a intamplat sa ne intrigam una pe alta privind un subiect si sa scriem amandoua parerile noastre... Ultima data scria despre idealism... In ultima perioada, toti bunii mei prieteni mi-au zis ca sunt prea idealista. De aici si suferinta mea si parca neadaptarea pe care o resimt tot mai apasatoare in ultima perioada... Eu prea mult am visat la un print calare pe un cal alb, si prea mult am luptat pentru niste prietenii care erau doar in mintea mea. Si da, am suferit. Si poate inca mai sufar. Dar am ajuns in punctul ala in care nu mai trag de oameni sa-mi fie prieteni, in care nu ma mai imbat cu apa rece, in care mi-am definit atat de bine principiile si valorile incat nu mai permit oricui sa intre in sufletul si gandurile mele. Am ajuns sa-mi fac un scut, tocmai pentru ca ma saturasem sa empatizez atat cu toata lumea care venea sa verse lacrimi pe umarul meu, iar a doua zi abia mai stiau cum ma cheama. Ma saturasem sa ma implic atat de mult in niste relatii care imi aduceau mai multa suferinta decat placere, mai multe lacrimi decat zambete. Sunt si raman o idealista pana in maduva oaselor si pana la ultima suflare. Insa am stat de vorba eu cu mine si am hotarat sa ma implic, sa fiu buna, sa ascult nopti intregi povestile unor oameni care merita si care la randul lor imi sunt alaturi in orice moment. E cel mai sanatos pt toata lumea. Iar in gandurile mele singuratice din noptile tarzii, eu tot sper la o dimineata in care imi voi sorbi cafeaua si langa mine va fi... idealul meu de viata...